Home
AM FRUHLINGSFEST

AM FRUHLINGSFEST

AM FRUHLINGSFEST 2019

Aflat la a șaptea ediţie, festivalul își confirmă menirea de a fi un mijloc practic de dobândire a competențelor antreprenoriale, precum și de expresie a talentelor elevilor liceului, un cadru în care atât vizitatorii, cât şi organizatorii se pot bucura de venirea primăverii.
Atelierele tematice pregătite pentru vizitatori includ ateliere de decorațiuni, salon de înfrumusețare, escape room, bâlci, game room, casa groazei ş.a. De asemenea, pe lîngă atelierele tematice, ca la fiecare ediție, elevii vor putea viziona un scurt program artistic oferit de corul și de trupa de teatru a liceului. Invitați speciali vor fi și lectorii chinezi de la Institutul Confucius și reprezentanți ai proiectului „Împreună”, un proiect de conștientizare a adolescenților în problema consumului de droguri.

Vă aşteptăm în 17 aprilie, orele 11:00 – 14:00 pe Calea Timisorii nr 29-31 să NE DISTRĂM ÎMPREUNĂ !
Arad, Director,
08.04.2019 Prof. Stoica Mario

Liceul Teoretic – Theoretisches Lyzeum „Adam Müller Guttenbrunn“ Arad desfășoară în fiecare an festivalului școlii, „AM FrühlinGsfest”. Evenimentul este organizat de clasele IX-XI, un festival al elevilor, pentru elevi.
Devenit deja o tradiție în școala noastră, festivalul primăverii a încântat vizitatorii edițiilor anterioare și sperăm că va continua să ne ofere un prilej de distracție și învățare colaborativă şi în viitor.

ALBUME FOTO de la edițiile 2016, 2017, 2018

Desfășurat, după cum îi spune și numele, primăvara, acest
festival școlar s-a inspirat din modelul festivalelor din Asia, care urmăresc dezvoltarea de către elevi a competențelor antreprenoriale, de planificare și de organizare, ca o completare a mediului formal de educație.
Fiecare clasă dintre cele participante îşi alege o temă şi prezintă vizitatorilor un atelier tematic. Elevii poartă costume, amenajează clasa, prestează servicii sau oferă bunurile produse de ei. Atelierele tematice pregătite pentru vizitatori includ ateliere de decorațiuni, salon de
înfrumusețare, escape room, bâlci, game room, cinema, casa groazei ş.a. De asemenea, pe lîngă atelierele tematice, ca la fiecare ediție, elevii vor putea viziona un scurt program artistic oferit de corul și de trupa de teatru a liceului. Vizitatorii pot vota clasa preferată, acestea concurând la
două secțiuni: „Cea mai populară clasă” și „Cei mai buni antreprenori”.


Festivalul își confirmă menirea de a fi un mijloc practic de dobândire a competențelor antreprenoriale, precum și de expresie a talentelor elevilor liceului, un cadru în care atât vizitatorii, cât şi organizatorii se pot bucura de venirea primăverii.