Liceul German a primit-o, luni dimineață, pe Regina Lochner, consulul Republicii Federale Germania la Timișoara. Diplomatul a vizitat școala, plantând un tei în curtea clădirii de pe strada Posada, în cadrul unui eveniment cuprins în „Săptămâna verde”. A urmat o discuție cu profesorii și elevii liceului german, după care diplomatul a luat parte la o întâlnire cu reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor din România – filiala Arad. În cadrul vizitei în județul Arad, Regina Lochner s-a deplasat și la Lipova, unde a avut întâlniri cu reprezentanții a două companii germane de acolo. În încheierea vizitei, aceasta a luat parte la ședința lunară a Asociației Economice Germano-Române DRW Arad, fiind declarată membru onorific al acesteia.
Regina Lochner este consul al Germaniei la Timișoara din iulie 2021, însă face parte din diplomația germană din 1985, lucrând pe rând la Ankara, Berlin, Moscova, Sarajevo, Chișinău, Palma de Mallorca și Bruxelles. A mai fost consul al Germaniei la Palma de Mallorca între 2011 și 2014.
Regina Lochner, consulul Republicii Federale Germania la Timișoara, a făcut o vizită la Liceul Teoretic „Adam M. Guttenbrunn” Arad, la Lipova și la DRW.