Ziua Internațională a Bolilor Rare (28.02.2023)

Bunătatea se manifestă, de multe ori, prin gesturi simple, care arată că suntem empatici și că îi înțelegem pe ceilalți. Ziua Internațională a Bolilor Rare (28.02.2023) a însemnat mobilizare generală pentru elevii din ciclul primar, îndrumați de cadrele didactice! După ce au vizionat un material informativ despre bolile rare, copiii au decupat mânuțe și litere din hârtie pentru a construi mesaje în curtea școlii de pe Strada Timișorii nr. 67. Toate acestea reprezintă, desigur, o modalitate sinceră de manifestare a solidarității și de sensibilizare a celor din jur. La nivel mondial, au fost identificate mai mult de 6000 de boli rare, dintre care 72% sunt de natură genetică. Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu Asociația „Cetatea Voluntarilor”. Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat!