Cu prilejul aniversării a 290 de ani de învăţământ german în Aradul Nou (prima atestare documentară a unui cadru didactic datează din anul 1725), conducerea Liceului Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” a sărbătorit joi, 22 octombrie, evenimentul în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, în prezenţa unor foşti şi actuali elevi, dascăli şi directori, precum şi a unor distinşi oaspeţi din Arad şi Germania.
„Astăzi are loc un eveniment foarte important pentru liceul nostru şi pentru întreaga comunitate germană a judeţului Arad. Pentru liceul nostru este o mândrie faptul că am început prin a şcolariza copii de etnie germană. Iniţial s-a pornit de la o clasă, acum 290 de ani, iar în prezent avem în total 58 de clase şi cu care ne mândrim. Căci avem de la grădiniţă, ciclul primar, ciclul gimnazial şi până la liceu”, a punctat directorul liceului, Frau Dorina Neamţu.
„Ne-am bucurat să îi avem cu acest prilej împreună pe demnitarii municipalităţii, a judeţului, pe foştii directori, pe foştii dascăli, pe foştii absolvenţi şi a venit chiar şi absolventa din anul 1944, doamna Magdalena Contraş, care ne-a povestit cum a fost pe atunci în şcoală”, a completat amfitrionul întâlnirii, prof. Michael Szellner.
Vasile Zărăndan
sursa – arq.ro