Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene a anunțat câștigătorii concursului de traduceri Juvenes Translatores. Printre ei, și o arădeancă. Înscrierile la concurs s-au realizat între 2 septembrie și 20 octombrie, iar după încheierea înscrierilor, s-a organizat o tragere la sorți electronică pentru a selecta, din rândul școlilor care s-au înscris, pe cele care vor putea participa efectiv la concurs. Pentru fiecare țară, numărul de școli selectate este egal cu numărul locurilor deținute în Parlamentul European.
România are 33 de locuri, adică 33 de școli au avut voie să înscrie maximum câte 5 elevi născuți în anul 2005. La nivel de Uniune, au participat elevi din 681 școli, reprezentând un număr de 2.883 traduceri din diverse limbi vorbite în Uniunea Europeană. Din cele 552 de combinații de limbi, au fost folosite 141, incluzând combinații mai puțin obișnuite cum ar fi spaniolă-slovenă sau poloneză-daneză. De menționat faptul că la finalul concursului nu se acordă locurile I, II sau III, ci doar Mențiuni Speciale celor mai reușite traduceri. Evaluarea acestor traduceri se face de către traducători profesioniști ai DG Traduceri.
Anul acesta, Liceul Teoretic „Adam Mȕller Guttenbrunn” din Arad a participat cu un număr de cinci elevi: Ștefania Botezatu, Patrik Cîta, Alexandra Măinescu, Alexandra-Maria Pădureanu și Andreea Voștinariu-Groszmann. Spre bucuria tuturor, liceul s-a numărat printre câștigători, prin eleva Botezatu Ștefania, care, sub îndrumarea profesorului de limba engleză, Simona Stoica, a obținut una dintre mult-râvnitele Mențiuni Speciale, propulsând liceul și implicit Aradul pe unul din locurile fruntașe la nivel de Uniune Europeană în ceea ce privește performanțele academice ale elevilor îndrăgostiți de limba engleză.
„Ștefania este un elev minunat, creativ, care transpune emoția în cuvinte cu o ușurință ieșită din comun! Feedback-ul primit de ea nu poate decât să ne facă mândri de faptul că Ștefa este eleva noastră!”, a punctat prof. Simona Stoica.