Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica și Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad au ocupat, în ordine, podiumul ediției cu numărul XII a Cupei „Sportsin” la baschet, ciclul liceal, acestea fiind răsplătite cu medalii, trofee și diplome.
În meciurile directe, Liceul German (prof. Oliver Biro) s-a impus în fața liceenilor din Pecica (prof. Ioana Medeleanu), scor 26-15, și în jocul cu „Henri Coandă” (prof. Daniel Lazăr), scor 27-23, o partidă durând două reprize a câte 10 minute. Argintul cupei a fost decis în chiar primul meci al turneului, Pecica depășind pe „Coandă” cu scorul de 15-11.
Competiția la care au participat elevi nelegitimați a fost organizată, la Sala Polivalentă, de către Clubul Sportiv Sportsin Arad -președinte Călin Moga -, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad – director prof. ing. Steliana Băișanu – și Inspectoratul Școlar Județean Arad – inspector de specialitate prof. Rodica Lucian. Parteneri ai evenimentului au fost: Direcția Județeană de Sport Arad – expert superior Liliana Nica -, Crucea Roșie Arad – asistența medicală fiind asigurată de prof. Daniel Dragoș -, și Academia de Baschet Arad, vicepreședintele acesteia, Laura Pal, fiind în rol de arbitru.
Primele XI ediții ale Cupei „Sportsin” au fost dedicate fetelor de ciclul gimnazial, astfel că „Germanul” se înscrie pe o listă de campioane pe care mai apar: Colegiul Naţional „D. Ţichindeal” – Pedagogic (2009, 2013, 2014 şi 2015), Șc. Gen. nr. 11 „N. Bălcescu” (2010 și 2011), Șc. Gen. nr. 5 – Liceul de Informatică (2012), Şc. Gim. „I. Slavici” Şiria (2016), LPS Arad (2017 și 2018) și Șc. Gim. Țipar (2019).